Episodul dupa 30

Variatiuni despre primii 30

NU

Prima data cind am votat, in 1996, am facut-o trecind prin diverse aventuri ca sa imi recuperez buletinul ramas incuiat intr-o garderoba de la Casa de Cultura a Studentilor, unde mi se odihnea paltonul dupa un bal al bobocilor (de fapt, prima data votasem la locale, dar acolo nu s-a intimplat nimic notabil, sectia de vot era la doi pasi de casa, am fost cu ai mei … moment de familie 🙂 ). Am votat cu PNTCD – ma rog, CDR – si am iesit in strada cu multi alti studenti din Cluj, cu steaguri, cintece, lozinci pline de speranta … Am baut vin, era noapte, frig, ne bucuram, cintam in camine, se facea dragoste in sala de lectura, portarii erau beti si ei …

N-a trecut mult si am inceput sa fiu scirbita de ce se alesese de votul meu si de noaptea aia frenetica.

A venit anul 2000 .. iar am votat, m-am dus la urne pina si in al doilea tur la prezindentiale, cind am avut de ales intre Iliescu si Vadim … am votat alaturi, anulindu-mi singura votul … dar era un protest. Am sperat, in cei 4 ani urmatori, ca voi putea sa pun stampila corect in 2004.

2004. Iar am mers la vot, iar am votat cu dreapta (cu dreapta romaneasca). Am o groaza de timbre pe buletin – am votat de fiecare data cind a fost cazul. Am votat la schimbarea Constitutiei, am votat la europarlamentare. Si ce-am obtinut? Ca iarasi mi-e sila de ce s-a ales de voturile mele.

2008. Am ales sa nu votez. Nu mi-e rusine sa spun asta si sa nu-mi veniti cu texte de genul „n-ai votat, nu poti comenta”. BA POT. Tocmai pentru ca de atitea cicluri electorale votez si iar votez si analizez si urmaresc politica … si niciodata nu m-am simtit reprezentata. Tocmai pentru ca, scriind atitia ani in presa despre politicieni si politica, am ajuns sa le stiu pe de rost „textele” si sa vad cum se negociaza pozitia presei la masa partidelor, mai ales in perioade electorale; am ajuns sa vad „cite parale” fac si unii, si altii, indiferent ca ii cheama „putere” sau „opozitie” (ca doar tot ei sint, schimba numai eticheta, asa cum fac boutique-urile de cartier cu produsele de anul trecut, ca sa para ca sint din colectia de anul asta).

POT, pentru ca am dreptul sa refuz sa imi acord timpul unor mascarici, idioti si frustrati, care, pe linga faptul ca imi cersesc votul cu lamentabile discursuri, ma obliga sa ma deplasez la domiciliul din buletin ca sa raspund rugamintilor jalnice pe care mi le-au aruncat de pe garduri, prin ziare sau pe la tv, pentru ca apoi, 4 ani, sa uite de mine (sa nu credeti ca, daca e uninominal acum, ei se vor schimba si le va creste brusc o constiinta sau vreun sentiment civic autentic).

POT sa stau acasa si am stat, pentru ca nu ma mai intereseaza. Din partea mea, oricine va iesi, lucrurile vor fi la fel de rele. Nu sint adepta raului mai mic si nici macar nu cred ca vreunul din actualele partide ar putea reprezenta un rau mai mic. TOATE sint la fel: nu au imaginatie (domnule Eckstein, dvs. faceti exceptie aici 🙂 ), nu au coloana vertebrala, nu au mesaj, nu au coerenta, nu au nici macar bunul simt de a sti bine limba romana, nu au in ochi altceva decit dorinta apriga de putere, de stors bani din stat degeaba in Parlament, nu au cap, nu au muschi decit pentru a-si arunca unii altora diverse injurii sau pahare cu apa in fata … nu au nimic din ce as vrea, macar O DATA, sa votez cu inima impacata.

Nu am votat, in ciuda avertismentelor de genul „daca tu nu votezi, Romania neinstruita va vota pentru tine”. SI? Cind am votat noi, astia cu studii, vezi-Doamne, Romania instruita, atenta la politica, Romania care stie citi mai multe ziare, nu unul singur, care poate discerne dincolo de lozinci … ce s-a intimplat? S-a intimplat ceva? Pai impozit unic, am intrat in UE … si mai departe? Cam la atit se rezuma, cu adevarat. Iar asta cu intrarea in UE .. sa fim seriosi, n-are nici o legatura, oricum intram si asta o stiu din 2005, din gura staff-ului lui Olie Rehn.

De 12 ani imi irosesc votul. Prefer, de data asta, sa il pastrez pentru acel moment, daca va veni vreodata, cind voi avea cui sa il dau fara sa imi fie greatza.

30/11/2008 Posted by | Uncategorized | 2 comentarii

Cind brazii infloresc … (II)

Valea Jiului vazuta de sus

Valea Jiului vazuta de sus

A fost nevoie sa treaca aproape 10 ani de la ultima mineriada, a fost nevoie sa moara 12 oameni si alti 13 sa fie raniti, a fost nevoie sa urle de durere femei desfigurate de lacrimi pe ecranele televizoarelor, sa se deplaseze cite 3 – 4 echipe de la fiecare televiziune la mina Petrila si in Petrosani, a fost nevoie de toate astea pentru ca minerii din Valea Jiului sa fie priviti, din nou, ca niste oameni care coboara sub pamint si mor acolo, pentru ca in termocentrale sa existe carbune. A fost nevoie de toate astea pentru ca amintirea lui Cozma sa dispara de pe harta Vaii Jiului (desi nu cu totul), a fost nevoie sa se zguduie pamintul, sa isi ia plata, pentru ca Romania sa se intrebe ce face cu minerii ei, cindva atit de mindri si de laudati.

Daca cititi rindurile astea si nu sinteti de prin Vale, e de inteles de ce ar putea sa vi se para patetice si inutile. Insa pentru noi, cei care avem legaturi cu aceasta zona, ce s-a intimplat la Petrila face parte din chinul vietii de sute de ani, de cind mineritul a devenit, acolo, principala activitate. Mina Petrila este chiar cea mai veche din Valea Jiului. Si pentru ca ieri va spuneam despre legenda cu brazii care, atunci cind infloresc in mina, inseamna moarte sigura … sa va mai spun, pe scurt, o poveste petrileana, din mina, culeasa tot de I. D. Sirbu.

Povestea spune cum un miner, care intra zilnic in sut greu, a gasit un sobolan acolo, in galerie, pe care, incet-incet, si l-a facut prieten … i-a dat de mincare mereu cite ceva din merindea lui pusa de sotie la pachet … azi o bucatica de piine, miine putin parizer si tot asa. Nu o data, sobolanul l-a avertizat unde erau zonele mai periculoase (stiti ca sobolanii au un miros extrem de dezvoltat al pericolului si fug primii cind e vorba de ceva rau). Dar, intr-o buna zi, minerul nostru a fost prins de prabusirea unei galerii si, alaturi de el, si sobolanul, prietenul sau.

Finalul cred ca il stiti. Sobolanul a fost cel care l-a mincat pe miner si nu invers.

17/11/2008 Posted by | Uncategorized | Lasă un comentariu

Cind brazii infloresc in minele din Valea Jiului

Mineri la Lupeni

12 morti si 13 raniti in exploziile de simbata de la Mina Petrila. De departe, pare o stire tragica si atit. Pentru mine, e de aproape. Am crescut in Petrosani – Valea Jiului, am inca buletin de Petrosani, este una din casele mele – cea in care am facut scoala, in care mi-am facut prieteni pe viata, mi-am trait adolescenta si am invatat toate lucrurile importante pentru cei 18 ani pe care ii aveam cind am plecat de acolo. Nu mi-a fost niciodata rusine sa spun de unde vin, desi in 1996, cind am „aterizat” in Cluj, a fi din Valea Jiului era un stigmat. Mineriade, mineriade, Cozma, mineriade … asta era tot ce se stia despre acest loc. Am intilnit clujeni ce pareau cu capul pe umeri, dar credeau ca in Petrosani minerii te asteapta la coltul strazii sa iti dea cu bita in cap.

Si daca trec tot mai rar prin zona, ceea ce se intimpla acolo ma afecteaza. Ieri au fost doua explozii la mina Petrila, subiect care tine si acum jurnalele de stiri. Au murit oameni. Dezastrul e cu atit mai mare cu cit, se pare, se stia de acumularile de gaz, dar oamenii, totusi, au fost lasati in mina. Bunicul meu a lucrat, pe vremuri, in mina de aur de la Gurabarza, iar unchiul meu a fost inginer chiar in Valea Jiului, la mina Dilja, pina la momentul unui accident (in mina) care l-a scos din cimpul muncii mineresti (acum lucreaza in alt domeniu).

Accidentele, exploziile in minele din Valea Jiului sint frecvente – de multe nici nu se aude la stiri, pentru ca nu au victime. Ca sa va faceti o idee:

– 1872 – cea mai mare explozie de pina atunci, la mina Deak din Petrila

– 1893 – primele statistici: un miner din trei sufera din cauza accidentelor din mine

– mai 1919 – Vulcan, 8 morti

– aprilie 1922 – Lupeni, 82 de morti

– noiembrie 1980 – Livezeni, 53 de morti

– februarie 1982 – Petrila, 14 morti

– septembrie 1982 – Paroseni, 15 morti

– martie 1986 – Vulcan, 17 morti

– septembrie 1989 – Vulcan, 29 de morti

– decembrie 1989 – Lupeni, 9 morti

– iulie 2001 – Vulcan, 14 morti

– februarie 2002 – Vulcan, 3 morti

– ieri, Petrila, 12 morti

Si sint doar citeva dintre exemple – cele considerate mai grave (daca doriti si sursa – cartea „Calatorie prin virstele Vaii Jiului”, scrisa de inginerii Ion Velica si Carol Schreter – acesta din urma fost primar al Petrosaniului, decedat – carte citata intr-o lucrare pe care am scris-o despre minerii Vaii Jiului in vremea facultatii).

Am crescut alaturi de copii de mineri si am fosti colegi de liceu care acum lucreaza in mine, in Vale. Viata lor, dincolo de etichetele puse de-a lungul anilor de media (vinatori de salarii mari, atentatori la siguranta nationala), este in intuneric, alaturi de sobolani, de utilaje mai batrine ca ei, prin galerii sustinute de birne vechi, ce pocnesc din minut in minut … Din toata truda asta zilnica, constant amenintata cu moartea, s-au nascut, in vreme, legende, culese de scriitorul Ion D. Sirbu si publicate intr-un volum numit „Povestiri petrilene”.

In memoria minerilor morti ieri, parafrazez una dintre ele, intitulata „Cind brazii infloresc” …. (ca sa intelegeti semnificatia: birnele care sustineau galeriile pe vremuri erau din lemn de brad – de fapt, si azi – si, cind presiunea unei galerii care urma sa se prabuseasca era din ce in ce mai mare, lemnul de brad pocnea, desfacindu-se in niste muguri, astfel incit parea ca intreaba birna infloreste … dar acele flori erau semnul sfirsitului pentru cei care apucau sa le vada).

Povestea spune

cum cinci mineri au fost prinşi de o prăbuşire, într-o galerie, şi şi-au dat seama că nu mai au cum să fie salvaţi. Cel mai bătrân dintre ei le-a propus să înfrunte moartea cu demnitate, iar, în aşteptarea ei, să spună fiecare cel mai frumos moment din viaţa lui … şi astfel să îşi stingă lumânarea din lampă. El, bătrânul, a spus că cea mai frumoasă clipă a fost aceea în care şi-a văzut familia adunată în jurul său, şaizeci de membri, exact câţi ani avea şi el. Un altul a spus că cea mai minunată clipă pentru el a fost ziua în care a ieşit din închisoare şi a hrănit un miel. Al treilea a povestit cum a cunoscut prietenia adevărată, care i-a salvat viaţa. Penultimul, mai tânăr, şi-a adus aminte de copilul său nou-născut. Iar ultimul, un copil de 16 ani, tăcea. Într-un târziu, şi-a ridicat privirea şi a spus:

“Cea mai frumoasă clipă din viaţa mea e cea de acum … fiindcă acum am cunoscut şi eu ceva mare şi cumplit: Moartea.

Şi spunând acestea, suflă în ultima lumină ce mai ardea” …

16/11/2008 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , | 1 comentariu

La scaldat

Toamna trecuta …

Singur, fara griji

Singur, fara griji

Fa-mi loc si mie

Fa-mi loc si mie

Gramada la scalda

Gramada la scalda

Chat printre stropi

Chat printre stropi

)

Asa i-am lasat 🙂

Toamna asta fintina s-a schimbat, a devenit muzicala … Porumbeii invata arii de opera in timp ce fac dus 🙂

03/11/2008 Posted by | Uncategorized | , , | Lasă un comentariu