Episodul dupa 30

Variatiuni despre primii 30

Protest via Vasile, Cru si Raluca

Ma alatur colegilor care au simtit nevoia sa spuna asta : http://vasileracovitan.wordpress.com/2007/06/17/sa-nu-ne-dam-cu-firma-in-cap/

si imi pare rau ca, in ciuda faptului ca am avertizat ca nu e asa cum se scrisese prin ziare, colegii mei de la Sport au preluat informatia si au dat si ei o duma.  

Anunțuri

18/06/2007 Posted by | Uncategorized | 2 comentarii

Despre TIFF, la trecutul imediat

As fi vrut sa pot tine pasul cu TIFF-ul, si pe blog, ca pe ziare si radio l-am tinut, dar de blog nu am mai avut timp … ba erau filme de vazut, ba aveam interviuri de scos, ba era vreun eveniment, ba eram la Sibiu, ba picam de somn. Asa ca nu am apucat sa imi dau cu parerea despre ce si cum, insa o concluzie tot se impune.

Nu am apucat sa vad prea multe filme nici anul acesta (asa e cu jobul asta, daca e sa vrei sa vezi filme, trebuie sa iti iei concediu), dar cel care mi-a ramas cel mai aproape de suflet si la care ma gindesc cind spun TIFF 2007 este filmul lui Antonio Banderas, „El camino de los ingleses” – „Summer Rain” – „Ploaie de vara”. Din partea unui desperado, e uluitor. Filmul este o poezie, o alegorie, neasteptat, crud, frumos, sensibil, cu dragoste pina la moarte. Desigur, in cu totul alt registru si de alt calibru este filmul lui Mungiu. Care are alt gen de forta, care spune o alta poveste si o spune al naibii de bine. Filmarea, dialogurile, logica scenariului, calitatea regiei, citeva scene dementiale si un produs inchegat, rotunjit cu mina sigura a olarului care stie cind sa accelereze roata si cind nu – toate astea i-au adus, sint convinsa, premiul de la Cannes. Si i l-ar fi adus si pe cel de la TIFF, daca nu decidea sa isi retraga filmul din competitie. Un lucru corect, dupa parerea mea.

Mungiu venea cu un bagaj care nu putea fi ignorat de nici un juriu. Era un Goliat contra piticilor. Nu neaparat din cauza premiului, ca doar filmul e cel care e bun si a contat. Dar risca sa ia cam toate premiile, pe la toate sectiunile. Asa ca apreciez faptul ca l-a retras. Cistigatorul, astfel, a fost Sebastian Campos, din Chile, pe care l-am cunoscut inainte sa devina marele victorios. Care e un copil tare fain, modest si inteligent, care a facut un film in trei zile, cu buget mic si 12 pagini de scenariu, fara dialog, cu improvizatii ale actorilor si a filmat cu camera in mina, aproape neglijent, in aparenta. Spun asta fara sa fi vazut, inca, tot filmul, am apucat secvente si l-am luat pe Sebastian la intrebari despre pelicula. Si mi-a spus. Astept sa vad a sa „La Sagrada Familia” cit de curind, ca sa am imaginea completa.

In rest, dupa zece zile de festival in care poate am ajuns sa fac pe jumatate din cite erau de facut sau imi propuneam, am picat de oboseala si am dormit vreo 15 ore, cu nesimtire. Ce mi-a mai placut la TIFF 2007: „Restul e tacere” si „I really hate my job” – merita vazute si nu doar o data. Conferinta de presa cu Nae Caranfil si actorii din „Restul e tacere”, de departe cea mai haioasa si mai reusita dintre toate. Interviul meu cu Mungiu (da, pot sa spun asta, in sensul ca mi-a placut omul Mungiu care a stat fara fitze la masa la o poveste si mi-a raspuns la toate intrebarile). De Oana Rasuceanu, care ma mir ca nu a facut cu nervii in tot acest timp, avind in vedere cita lume o stresa cu mii si mii de intrebari si probleme. De Maco, pe care iar n-am apucat sa o prind la o birfa, care era blonda tare si stresata cit cuprinde, dar haioasa. Si care voia sa se bronzeze, da’ nu a avut timp. De excursia la Sibiu, in care am vazut si eu de ce e orasul ala asa de laudat si am decis ca Boc trebuie sa mearga acolo sa ia lectii de la mayor Klaus. De fanfara Ciocirlia, care ne-a rupt opincile de cit au cintat si ne-au facut sa jucam in Piata Mica din Sibiu. De Esma Redzepova, ca am o poza super tare cu ea (facuta de mine, evident).

Pe scurt: a fost misto. Ce nu-mi place e ca nu am reusit sa fac unul din materialele despre TIFF la cate tineam foarte mult, pentru ca era idee personala, dar il fac anul viitor, ca nu se va perima. Asa ca mergeti la filme (sa nu uit: si „California Dreamin’ merita vazut, umor – fresca pentru Romania, chiar daca mai are si greseli si ar mai fi mers scoase niste scene, ca e prea lung, dar asa e cind nu mai e regizorul sa isi puna amprenta pe produsul final) si sa ne traiasca TIFF-ul. Si Giurgiu, caruia i-a puiat ideea si trupa aia a lui teribila, care o pune in practica.

14/06/2007 Posted by | Uncategorized | 2 comentarii