Episodul dupa 30

Variatiuni despre primii 30

Pupat piata independentii

fără comentarii

S-au scuipat, s-au înjurat, s-au arătat cu degetul, s-au făcut ca la uşa cortului, şi-au bătut „biluţele” în bileţele, iar la final, murdari de jegul pe care şi l-au aruncat unii altora în cap, s-au pupat. Curat Piaţa Independenţii! Acesta a fost circul pe care ni l-au oferit în ultimele zile PNL şi PD, cu PC, PSD, PRM şi PLD moşind pe lîngă ele. Poate – poate pică ceva, poate o pun de nişte anticipate şi poate mai apar la televizor, dacă tot e scandal, măcar să fie pentru toată lumea!  

Mişcarea aia cu coaie, cu anunţatul ieşirii de la guvernare a PD sau PNL, singurele care ar fi putut face asta cu un efect real, nu a avut loc. Pentru că nici unul dintre cele două partide nu este, în realitate, sigur că va obţine acea majoritate confortabilă la eventuale anticipate parlamentare, mai ales că, odată desfiinţată Alianţa, fiecare ar merge separat. PD şi PNL au, în prostia şi orgoliul lor, ale celor care le conduc, bunul simţ să recunoască faptul că PSD ar putea să le ia faţa în anticipate. Nu cu mult, ci cu atît cît ar fi nevoie. Şi atunci Băselu, aşa rotund cum e el mai nou la faţă şi hîtru ca de obicei, ar trebui să pună un ministru pesedist, dacă nu vrea să ajungem ca şi cehii, care stau de şapte luni fără guvern. Bye – bye ciolan, că strugurii sînt acri la opoziţie!  

Şi atunci se întîmplă ce am tot văzut de o săptămînă încoace … Circ, ţigăneală, ameninţări care niciodată nu se concretizează, nimeni nu vine cu dovezi (să îl lăsăm pe moş Voiculescu, pentru că la el diferenţa dintre dovadă şi bullshit este … nu este). Declaraţii peste declaraţii, cu formulări subtile, din care „lasă că pricepe cine trebuie să priceapă”, mai puţin omul privitor de tv sau cititor de presă. PNL reacţionează la declaraţiile lui Băselu, PD sare cu reacţie la reacţia PNL, PNL reacţionează iar, de data asta la Băselu şi la PD, PD reacţionează din nou, la reacţia PNL, PSD reacţionează la reacţiile celor două, PC reacţionează deşi nu ştie exact la ce, dar e motiv de apărut la tv, UDMR reacţionează în maghiară şi nu pricep decît aia 5-7% care i-au votat, iar PRM reacţionează cu spume şi tunete, că oricum altceva nu ştie să facă.  

Reacţia reacţiei la reacţie este o modă trăznet în politica românească. And it goes on … reacţia reacţiei la reacţie la reacţia reacţiei reacţiei care a reacţionat în urma reacţiei reactate de reacţie celui care a reacţionat la reacţia reacţiei … Toţi se cred reacţionari şi stau în erecţie politică pe la televiziuni.

Written by camiblond

22/01/2007 la 3:29 PM

Lasă un Răspuns