Pacat Dumnezeiesc. de Ion Dragusanu, poet moldovean

Păcat Dumnezeiesc

Autor: Ion Drăguşanul

Era o noapte limpede şi vastă, vag rezemată-n umărul meu stâng,

Când, pricepând că îmi lipseşte-o coastă, am mers la Dumnezeu ca să mă plâng!

Şi-abia îngenunchiasem eu, cuminte, pe treptele din Căile Lactee,

Că am văzut cum cosmicul Părinte îmi modela, din coastă, o femeie …

Dar ce femeie! Suplă, mlădioasă şi-aidoma minunilor cereşti …

C-am întrebat: De ce-i aşa frumoasă? Iar Dumnezeu zâmbi: Ca s-o iubeşti.

Apoi, desigur, au trecut trei zile, până-am simţit din nou că n-am o coastă

Şi-am protestat cu închinări umile: De ce-ai făcut-o, Doamne, aşa proastă?

Iar cosmicul Părinte îmi zâmbi, cu bunătatea lui dumnezeiască …

Şi-ntr-un final al zîmbetului zise: Fără prostie, cum să te iubească?

Morala:

Of, Doamne, Doamne, ce năpastă, că n-ai ştiut să lucri cu folos!

Şi-a trebuit să faci femeia proastă, că nu-ţi ieşi bărbatul … şi frumos!

PS: No comment