Episodul dupa 30

Tata

Tata, asa cum l-am vazut prin ochiul aparatului foto

Sarut mina, tata. As vrea sa vorbesc cu tine, dar de trei saptamini nu mai esti in aria de acoperire a retelei Vodafone. Doar numarul tau mai este. Tu, insa, ai plecat.

Moartea, tema aceea poetica eterna, despre care am scris cindva, m-a vizitat acum trei saptamini. Insa nu a venit direct la mine, ci s-a dus la aproape doua sute de kilometri distanta. A batut la usa lui tata, iar tata i-a deschis. Si EA n-a mai vrut sa plece singura.

Mi-am promis ca voi scrie, ca o forma insuficienta de eliberare (dar, totusi, un artificiu de alungat durerea), atunci cind nu voi mai plinge de fiecare data cind imi amintesc de tata si de faptul ca nu il mai am. M-am mintit singura. Nu pot sa nu pling. Pling si acum, chiar daca fiecare rind scris pare o descatusare.

Nu mi-am imaginat vreodata urmatorii 20 de ani fara el alaturi de mine, de mama si de fratele meu. Dar niciodata nu ne imaginam asa ceva. Parintii sint eterni, ii luam drept ceva ce ni se cuvine pentru cit mai mult timp.

We take our parents for granted. Si, brusc, cind pleaca, descoperim tristetea. Tristetea aceea de care ei au incercat mereu sa ne fereasca. Tristetea care face, cliseic, dar prea adevarat, ca nimic sa nu mai fie la fel.

Sarut mina, tata. Sper ca esti un spirit liber acum, ca poti face tot ce ti-ai dorit, toate calatoriile visate, ca nu mai exista granite si oprelisti pentru tine. Sper ca ai aflat raspunsul la toate marile noastre probleme de discutie din atitia ani, despre tainele omenirii. Sper ca o sa te pot visa, in curind, asa cum ai fost intotdeauna: un cautator neobosit al esentei vietii, in toate formele ei stranii si frumoase.

Sper ca, intr-o manifestare eliberata de vreo religie, esti inca alaturi de noi si stii … stii tot ce am fi vrut sa iti spunem si nu am mai apucat. Stiu ca nu te superi pentru ca scriu despre tine (intotdeauna ti-a placut cum scriu) … e tot ce mai pot face, acum, pentru a nu uita. Cei care te-au cunoscut (si sint sute, poate mii) au plins alaturi de noi. Cei care nu te-au cunoscut, au, la rindul lor, parinti. Si poate ii vor suna mai des. Ori se vor gindi mai mult la ei.

Din toate versurile pe care le stiai si pe care mi le spuneai cind eram mica, cel mai mult iti placea sa imi dezvalui cosmosul Luceafarului. Imi doresc sa fii, acum, acolo, dincolo de cercul strimt, intr-un zbor la care ai visat de cind erai copil.

Imi doresc sa nu uit vreodata tonul vocii tale si povestile din noptile de vara, pe prispa de la Lunca, cu berea rece intre genunchi. Imi doresc sa putem sta, cu mama, Dorin si Ciprian, sa spunem snoave despre tine cu un zimbet trist, dar zimbet, pe buze, pentru ca asta ne-ai invatat sa facem: sa avem mereu un zimbet in coltul gurii, indiferent cit e de greu.

Tata, mi-e tare dor de tine. Duminicile mele nu vor mai fi la fel niciodata. Sarut mina si zbor usor, oriunde ai fi …