Episodul dupa 30

12 morti si 13 raniti in exploziile de simbata de la Mina Petrila. De departe, pare o stire tragica si atit. Pentru mine, e de aproape. Am crescut in Petrosani – Valea Jiului, am inca buletin de Petrosani, este una din casele mele – cea in care am facut scoala, in care mi-am facut prieteni pe viata, mi-am trait adolescenta si am invatat toate lucrurile importante pentru cei 18 ani pe care ii aveam cind am plecat de acolo. Nu mi-a fost niciodata rusine sa spun de unde vin, desi in 1996, cind am “aterizat” in Cluj, a fi din Valea Jiului era un stigmat. Mineriade, mineriade, Cozma, mineriade … asta era tot ce se stia despre acest loc. Am intilnit clujeni ce pareau cu capul pe umeri, dar credeau ca in Petrosani minerii te asteapta la coltul strazii sa iti dea cu bita in cap.

Si daca trec tot mai rar prin zona, ceea ce se intimpla acolo ma afecteaza. Ieri au fost doua explozii la mina Petrila, subiect care tine si acum jurnalele de stiri. Au murit oameni. Dezastrul e cu atit mai mare cu cit, se pare, se stia de acumularile de gaz, dar oamenii, totusi, au fost lasati in mina. Bunicul meu a lucrat, pe vremuri, in mina de aur de la Gurabarza, iar unchiul meu a fost inginer chiar in Valea Jiului, la mina Dilja, pina la momentul unui accident (in mina) care l-a scos din cimpul muncii mineresti (acum lucreaza in alt domeniu).

Accidentele, exploziile in minele din Valea Jiului sint frecvente – de multe nici nu se aude la stiri, pentru ca nu au victime. Ca sa va faceti o idee:

- 1872 – cea mai mare explozie de pina atunci, la mina Deak din Petrila

- 1893 – primele statistici: un miner din trei sufera din cauza accidentelor din mine

- mai 1919 – Vulcan, 8 morti

- aprilie 1922 – Lupeni, 82 de morti

- noiembrie 1980 – Livezeni, 53 de morti

- februarie 1982 – Petrila, 14 morti

- septembrie 1982 – Paroseni, 15 morti

- martie 1986 – Vulcan, 17 morti

- septembrie 1989 – Vulcan, 29 de morti

- decembrie 1989 – Lupeni, 9 morti

- iulie 2001 – Vulcan, 14 morti

- februarie 2002 – Vulcan, 3 morti

- ieri, Petrila, 12 morti

Si sint doar citeva dintre exemple – cele considerate mai grave (daca doriti si sursa – cartea “Calatorie prin virstele Vaii Jiului”, scrisa de inginerii Ion Velica si Carol Schreter – acesta din urma fost primar al Petrosaniului, decedat – carte citata intr-o lucrare pe care am scris-o despre minerii Vaii Jiului in vremea facultatii).

Am crescut alaturi de copii de mineri si am fosti colegi de liceu care acum lucreaza in mine, in Vale. Viata lor, dincolo de etichetele puse de-a lungul anilor de media (vinatori de salarii mari, atentatori la siguranta nationala), este in intuneric, alaturi de sobolani, de utilaje mai batrine ca ei, prin galerii sustinute de birne vechi, ce pocnesc din minut in minut … Din toata truda asta zilnica, constant amenintata cu moartea, s-au nascut, in vreme, legende, culese de scriitorul Ion D. Sirbu si publicate intr-un volum numit “Povestiri petrilene”.

In memoria minerilor morti ieri, parafrazez una dintre ele, intitulata “Cind brazii infloresc” …. (ca sa intelegeti semnificatia: birnele care sustineau galeriile pe vremuri erau din lemn de brad – de fapt, si azi – si, cind presiunea unei galerii care urma sa se prabuseasca era din ce in ce mai mare, lemnul de brad pocnea, desfacindu-se in niste muguri, astfel incit parea ca intreaba birna infloreste … dar acele flori erau semnul sfirsitului pentru cei care apucau sa le vada).

Povestea spune

cum cinci mineri au fost prinşi de o prăbuşire, într-o galerie, şi şi-au dat seama că nu mai au cum să fie salvaţi. Cel mai bătrân dintre ei le-a propus să înfrunte moartea cu demnitate, iar, în aşteptarea ei, să spună fiecare cel mai frumos moment din viaţa lui … şi astfel să îşi stingă lumânarea din lampă. El, bătrânul, a spus că cea mai frumoasă clipă a fost aceea în care şi-a văzut familia adunată în jurul său, şaizeci de membri, exact câţi ani avea şi el. Un altul a spus că cea mai minunată clipă pentru el a fost ziua în care a ieşit din închisoare şi a hrănit un miel. Al treilea a povestit cum a cunoscut prietenia adevărată, care i-a salvat viaţa. Penultimul, mai tânăr, şi-a adus aminte de copilul său nou-născut. Iar ultimul, un copil de 16 ani, tăcea. Într-un târziu, şi-a ridicat privirea şi a spus:

“Cea mai frumoasă clipă din viaţa mea e cea de acum … fiindcă acum am cunoscut şi eu ceva mare şi cumplit: Moartea.

Şi spunând acestea, suflă în ultima lumină ce mai ardea” …

• (credit foto: Daniel M., AFP)
• PS: Va invit sa cititi si http://valeajiului.blogspot.com/