Episodul dupa 30

Convulsii  

***

îmi iese o coastă prin şira spinării, înţeapă golul din urmă; un mers de umbră răsare, poticnit, de sub talpă  coincidenţa naturii face să mă împiedic 

***

ultima filă e albă (alb – murdar) ; ar trebui să-mi reculeg ambiţiile; aş umple-o cu cuvinte goale – pentru că mă urăşte albul ei, îmi detestă cuvintele scuipate din pix

îmi place s-o chinui cu chinul meu … 

***

năluca purta un decor scrijelit în spate – aducea a foame şi frustrări sexuale figura ei dezacordată – avea într-un picior o gheată aş mînca o pară! sau o căpăţînă de nimic îşi spunea, mestecîndu-şi sîngele din salivă 

trecînd pe roşu, se izbi de-un camion

mîine mănînc colivă 

***

patul beat părea sub mine trona în el amanta înjunghiată (o altă curvă fără sine)

mai scriem Biblia o dată

 ***

treci pe trotuar!nu vreau să-ţi calc umbra strîmbă;

!eşti un trubadur, taci şi cîntă;

sînt un clişeu al verbului – pe de rost mă ştie firea îşi freacă, disperată, cu mine, vorbirea orice cuvînt îmi spune o lume

exersez în pămînt reînvierea şi viaţa ce va să vie 

***

am oprit vînătoarea la primul adevăr creştea deasupra umbrei mele în lumina ochiului de pisică părea chiar pistolul cu care aveam să-l ucid 

***

omul ponosit de destin

striga înspre mine cu mîinile şi picioarele

din care molii

disperate ieşeau avea

un miros de somn putred venind către mine

se descompunea

simplu cuvintele

mi-ar fi ieşit pe gură

dar limba prinsă în agrafe

nu mai ţinea pasul

cu mintea 

***

lucrarea Lui nu se lăsa terminată !poftim, adulmecă-mi neputinţa! (scrisul meu se dilată: urmează o naştere importată)

 ; hainele au miros de mîncare gîndaci pe conductă, la soare

; să-mi iau fata acasă, Părinte, Domnul s-a-ncurcat în cuvinte (cine mai vine acasă ucis?)

am un cîine lătrând la o poartă senilă

se poartă metafora ca o haină umilă  

***

adunate în palmă, vorbele îmi pîlpîie cu ultime zvîcniri; le-am scos din mine ca să nu le mai simt adevărul; le-am agăţat de degete, într-un şirag încîlcit, care se ţine ca scaiul de mine.

***

nu cred în trecut cînd îmi bate la uşă, e o vizită ca oricare alta, îmi spun; la ce bun să mă ascund în spatele vizorului sau să mă prefac că nu sînt acasă? mi-a auzit deja paşii.

nu cred în prezent cînd îmi face feste, ştiu că se joacă de-a răbdarea nervilor şi chiar dacă mai cedez uneori, e o chestiune temporară

nu cred în viitor pentru că n-am de ce parte să-l scutur, nu-mi place lipsa prafului, e o dovadă de conţinut alunecos

nu-mi plac minutele pentru că nu le pot atinge

nu-mi place timpul căci nu-l pot convinge